(fragment din cartea Scrisoarea unui bolnav de SIDA catre cer. Perspective medicale si teologice ale infectiei cu HIV/SIDA, tiparita cu binecuvantarea IPS Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, ed. Dacia, Cluj-Napoca 1999)
Atotputernice Stăpâne,
1. Iartă-mă că îndrăznesc să-Ţi ispitesc nepătrunsul gândurilor, dar o fac cu dreptul celui care suferă.
2. Sunt un tânăr bolnav de SIDA, un mort umblător, neajutorat şi trist.
3. Prietenii mă ocolesc, semenii nu-mi aud strigătul, morţii încă nu mă recunosc, iar Cerul mi-e potrivnic.
4. Această boală este mai grea decât suferinţele pe care le-a îndurat Fiul Tău.
5. SIDA este o cruce pe care te zbaţi şi nu-ţi poţi da duhul chiar dacă toate catapetesmele plesnesc şi lumea se întunecă de nori,
6. un rug care te arde fără să te mistui degrabă, o moarte perfidă ce te omoară şi te învie de infinite ori.
7. În faţa acestei boli, stoicii şi-ar fi pus tratatele pe foc, iar Iov ar fi recurs la suicid.
8. Zilele mi se împuţinează şi pământul aşteaptă să mă soarbă în pântecul lui de Leviatan neînduplecat, prea strâmt pentru universul cu care voi pogorî în el şi prea larg pentru un pumn de carne batjocorit de căngile păsării SIDA.
9. Sunt tânăr, Doamne, şi glasul îmi piere, picioarele-mi slăbesc, iar gura mi-e plină de fiere.
10. Pieptul îmi arde şi pară de foc coboară pe grumazul meu.
11. De ce mă bagi în floarea vieţii în pământ? Mi-e dragă lumea şi nu vreau să mor!
12. Dacă eu nu Te împiedic să ceruieşti, Tu de ce nu mă laşi să lumesc?
13. Arde rugul meu pe rugul lumii!
14. Poartă-mă peste oceane în reci levitaţii să-mi potolesc văpăile verzi.
15. De voi picura un strop din otrava ce mi-ai dat, va fi îndeajuns să-Ţi omori universul.
16. Până şi şerpii îmi stau la rând să se adape.
17. Strivit între cer şi pământ, luceferi din Tării îmi împung creştetul şi iarba îmi creşte în viscere.
18. Doamne, îmi scapă viaţa din mâini ca un peşte cleios, oricât aş strânge pumnii, oricât i-aş strânge.
19. Izvor nesecat de ape fierbinţi mi-e fruntea, şi moartea sa cuibărit în chipul meu.
20. Doamne, arde azurul!
21. Nori de funingine, potop de păsări negre vin să se aşeze pe sorii Tăi şi ai mei.
22. Întinde, Doamne, dreapta Ta celui ce se tăvăleşte printre scuipaţi, cu trupul zdrenţuit de răni înfrunzite şi rău mirositoare,
23. că peste măsură mă arde focul pedepselor Tale.
24. Mai bine eram un soare rătăcind pe azur şi nimeni nu îndrăznea să-mi înfrunte dogoarea,
25. copac pădureţ cu fruct augurid şi nimeni nu venea să-mi muşte din rod, sau apă cu susur nebun să-mi înec în valuri pizmaşii,
26. floare de colţ pe muchii de stânci sau vultur, să zbor văzând cum osânda mă paşte.
27. Dacă am păcătuit e pentru că m-ai făcut neputincios.
28. Niciodată nu va fi dreptate între noi, căci eu sunt o mână de cenuşă, iar Tu, un gigant cosmic necreat şi infinit, care nu cunoşti suferinţa, ci o împarţi muritorilor la ghişeu.
29. Cât vei mai batjocori, Doamne, acest pumn de pământ, nu-Ţi umezesc obrajii?
30. Nu te mânia, Doamne, pe robul Tău, căci Tu m-ai zidit fiinţă cugetătoare.
31. Atâta vreme cât mă voi simţi speriat de infinitul Tău, nu voi înceta să Te întreb.
32. De ce-mi arăţi peste tot mâinile Tale şi nu-Ţi descoperi niciodată faţa?
33. De ce vrei să-Ţi verşi mânia asupra unui fir de iarbă pe care-l apleacă stropul de rouă şi-l încovoaie vântul?
34. M-ai îmbrăcat în haine de piele stricăcioase, iar Tu Ţi-ai ţesut veşmânt de umbră.
35. Ştiu că sunt muritor, dar dă-mi o moarte demnă, fă-mă să simt şi-n moarte bunătatea Ta.
36. Ochii nu mă mai slujesc, şi-au pierdut sclipirea, ca două migdale uscate stau ascunşi în orbite canceroase.
37. Doamne, nu-mi lua vederea, căci vreau să-ţi adulmec Tăriile!
38. Dacă până mai ieri umpleam lumea cu zâmbete şi oamele erau gata să-mi soarbă chipul, azi nici măcar corbii nu şi-ar murdări ciocurile cu leşul meu.
39. Se clatină pandantivii cerului, s-au frânt încheieturile lumii, iar Tu eşti neînduplecat în mânia Ta.
40. Carnea de pe oase mi se desface şi rănile împrăştie putoare.
41. Când va ajunge la nările Tale duhoarea trupului meu?
42. Mă usuc de dor de viaţă la poarta casei Tale şi nu pot pricepe de ce Îţi place muzica tânguirii mele.
43. Oare n-ai poruncit Tu Satanei să nu se atingă de sufletul lui Iov? Atunci pe mine de ce mă laşi cu totul celui rău?
44. Doamne, SIDA otrăveşte sufletul, roade creierul, rugineşte osia spiritului.
45. De ce m-ai făcut, Doamne, imperfect şi liber, iar dacă m-ai făcut aşa, atunci de ce mă judeci?
46. Dacă ai ştiut că-mi voi folosi rău libertatea de ce m-ai înzestrat cu ea?
47. Doamne, oare nu suntem neputincioşi amândoi, eu pentru că nu pot şi Tu pentru că nu poţi decât să poţi?
48. O, soare mai presus de sori, în ce genuni îndepărtate pluteşti?
49. Din neputinţă e împletită raza ce se zbate între noi şi mintea mea nu se pricepe să spună a cui e neputinţa.
50. De ce Ţi-ai vărsat preaplinul iubirii în făpturi? Nu Ţi-a ajuns iubirea intratreimică?
51. Cum poate un Dumnezeu bun crea o lume rea? Dacă Tu eşti plinătatea absolută, poate exista un neant în afara Ta?
52. Cum poţi să Te priveşti în oglindă prin mine şi să Te suporţi în asemenea stare, au nu sunt eu chipul Tău?
53. De ce înfigi spini în trup când trupul însuşi e un ghimpe?
54. De ce lucrezi în întuneric, Tu, Cel ce Te-ai numit „Lumină”?
55. Eu nu Te acuz, Doamne, că Tu m-ai îmbolnăvit de SIDA, dar Te întreb de ce ai îngăduit acest lucru,
56. au nu-Ţi aparţin până la capăt frâiele acestei lumi?
57. Dacă Tu ai fost absent din viaţa mea în noaptea în care m-am îmbolnăvit de SIDA înseamnă că nu porţi de grijă făpturii Tale.
58. Dacă ai intervenit înseamnă că m-ai silit pentru că eu n-am făcut decât ceea ce ştiai Tu că voi face.
59. Doamne Dumnezeul Meu, oare sunt vinovat pentru fărădelegea mea?
60. Tu ştiai că eu voi muri de SIDA mai înainte ca mama să mă fi zămislit.
61. Atunci eu nu puteam să mor decât de această boală, pentru că Tu gândeşti o dată pentru totdeauna,
62. iar dacă viaţa mea Te-ar fi determinat să-mi schimbi sfârşitul, ştiai de la început că vei reveni asupra propriilor hotărâri şi ştiai şi în ce fel o vei face.
63. Atunci eu am fost liber numai pentru că nu ştiam ceea ce ştia Dumnezeul meu?
64. Tu nu m-ai silit, dar ai ştiut ce voi alege. Aducându-mă la fiinţă, m-ai adus cu alegere cu tot.
65. Alegând să mă înfiinţezi mi-ai susţinut fiinţial alegerea.
66. Ca să fac ceea ce ai ales Tu, ceea ce ştiai Tu că voi alege, m-ai ajutat încă din pântecele mamei mele prin faptul că mi-ai dat o fire senzuală, apoi m-ai stimulat în plan afectiv, aducându-mi înainte imagini care să-mi aţâţe pofta trupească.
67. Chiar dacă Tu nu ştiai dinainte, deoarece gândeşti în afara timpului, văzându-mă simultan sugar, student şi bolnav de SIDA, tot nu-mi oferi libertate.
68. Ca să fiu liber ar trebui să nu mă vezi ce fac, să mă ignori.
69. O libertate deplină implică şi cunoaştere. Atâta vreme cât nu-mi sunt cunoscute dinainte toate căile, nu sunt liber să le aleg.
70. În seara în care m-am îmbolnăvit aveam în faţă mai multe posibilităţi:
71. un prieten mă invitase la cină, mama m-a rugat să rămân acasă, eu vroiam să mă plimb prin parc,
72. însă ceva mă împinsese de spate să intru într-un local de noapte pe care-l văzusem cu câteva săptămâni în urmă, dar fără să mă gândesc că voi intra acolo vreodată.
73. Acolo, în acea noapte, am cunoscut fiinţa care înainte de vreme mi-a împărtăşit moartea.
74. Abia acum realizez că atunci când am văzut pentru prima dată localul n-a fost întâmplător.
75. Mi-ai arătat locul, ca să ştiu merge acolo unde peste câteva săptămâni avea să mă aştepte moartea.
76. Tu ştiai acest lucru, astfel nu ai fi Atotştiutor, iar eu am făcut ceea ce Tu ştiai că voi face.
77. Aş fi putut să rămân acasă, dar atunci Tu ştiai din eternitate că în aceea noapte patul meu va fi gol.
78. Ca să fi fost liber în acea seară trebuia să am în faţă toţi factorii reali care mă priveau, inclusiv faptul că voi muri de SIDA. Dacă ştiam acest lucru nu intram în local, deci alegeam liber.
79. Se spune că Tu chiar dacă ştii totul nu sileşti, asemenea medicului care, deşi cunoaşte boala fatală, nu-l sileşte pe bolnav să moară.
80. Da, Doamne, dar medicul constată doar boala, nu este implicat în producerea ei, pe când Tu eşti totalitatea absolută şi cunoşti tot lanţul cauzal.
81. Cum poţi, Doamne, să ştii tot, dar în acelaşi timp să nu produci tot?
82. Oare pot făptui eu ceva în exterioritatea infinitului Tău?
83. A fi liber înseamnă a putea alege raţional nu orbit de pofte.
84. Ce să fac eu cu un car de libertate, cu un munte de plăcere şi un grăunte de voinţă în faţa irezistibilei frumuseţi a femeii?
85. Fagurele de miere pe care l-ai sădit în trupul ei mă îndeamnă să-i sorb dulceaţa.
86. De ce ai pus în tremurul sânilor atâtea chemări şi în ochii ei atâta abis?
87. De ce ai sădit în om foamea de celălalt, de ce trebuie să muşcăm unii din alţii cu nesaţ ca din fructe pârguite?
88. Nu era mai bine să ne fi făcut ca doi trandafiri, să ne deschidem unul spre celălalt petalele în semn de iubire si apoi să florim mai departe?
89. Acum când trebuie să părăsesc paradisul terestru şi să cobor în adânc, îmi îngheaţă sufletul şi inima îmi loveşte pieptul ca un butuc.
90. Mai lasă-mă, Doamne, o vreme că nu mi-am încheiat socotelile cu lumea.
91. Sunt tânăr, Doamne, şi nu vreau să mor.
92. Doamne, eu nu ştiu să mor. Mori-mi Tu murirea!
93. Luminează, Doamne, minţile învăţaţilor să găsească un leac acestei boli că cumplit mă zbat în gheare ei.
94. Porunceşte-le să caute în nisipul deşerturilor, în pulberea selenară, în intestinele peştilor,
95. în măruntaiele pământului, în sarcofagele faraonilor, în veninul şerpilor, în albastrul cerului şi în roua dimineţii.
96. Îngeri, Arhangheli cu săbii de foc, heruvimi, domnii, scaune, începătorii, puteri şi cete, serafimi cu multe aripi,
97. voi care staţi în preajma cortului Celui Prea Înalt, rugaţi-L să se milostivească de făptura Sa.
98. Ajut-mă, Doamne, că nu putem unul fără celălalt. Tu ai nevoie să exişti, iar eu să iau act de fiinţa Ta,
99. Tu ai nevoie să mă ajuţi, iar eu de ajutorul Tău.
100. Nu pot nici trăi nici muri fără Tine, mi-au înfrunzit gândurile în Eshaton.
101. Aud bătăile ciocanului ce-mi coase sicriul şi mii de lopeţi mă sapă.
102. Poate următoarea scăpătare a orologiului îmi va înghiţi ultimul surâs. Dar înainte e foc, dar îndărăt e apă…
103. Doamne, ne-ai legat ca pe necuvântătoare la ţăruşul fiinţei! Nu Te cutremuri sub mantia Ta?
104. Tu îţi scalzi picioarele în Azur, iar mie îmi putrezesc măruntaiele.
105. Nu mă băgaţi în pământ!
106. Dacă ştiam că voi putrezi, când mă jucam în ţărână m-aş fi împrietenit cu viermii, dar aşa, mă înfăţişez ca un străin înaintea lor.
107. Doamne, înfloresc cireşii, înverzeşte răchita, iar eu mă duc să putrezesc.
108. Mori Tu în locul meu ori coboară cu mine în ţărână şi mă apără de viermi,
109. iar de mormintele, largile, strâmtele, nu Te încap, îngroapă-mă sub tronu-Ţi de stele.
110. Şi din când în când mă învie, cu o mână să te pălmuiesc, iar cu cealaltă să Te mângâi aşa cum faci Tu cu făpturile de lut.
111. Sunt uscat Stăpâne şi galben ca ceara.
112. Trimite fulger din cer şi aprinde-mă.
113. Sub ochiul Tău şi al îngerilor ieşiţi la balcoanele Cerului, voi arde ca o lumânare de jertfă.
114. Fă, Doamne, ca acum, la capătul drumului, să mă pot apropia de Cerul Tău.
115. Sparge fereastra fiinţei mele cu razele Iubirii Tale nemărginite!
116. Putea-va oare libertatea mea finită să împiedice revărsarea Iubirii Tale infinite?
117. Plângeţi-mă Tării, voi fecioare despletite pe mine mă plângeţi.
118. Ca femeia păcătoasă lăcrimez, ca tâlharul glăsuiesc,
119. iartă-mă Iubitorule de oameni, Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu,
120. tămăduieşte-mă. Împodobeşte-mă cu harul răbdării şi al înţelegerii şi apoi apleacă-mi spinarea cu greutatea durerilor.
121. Doamne, Tu care Ţi-ai văzut mama plângând la poalele crucii, ştii că nimic nu este mai nefiresc şi mai crud pe această lume decât să se stingă vlăstarele înaintea părinţilor.
122. Dacă voi muri, rogu-Te, coboară în nopţi târzii la căpătâiul lor şi spune-le că trăiesc în Cerul Tău.
123. Rămâi Tu în locul meu şi le veghează bătrâneţea!
124. Tu ai stat câteva ceasuri pe cruce pe când din mine boala mănâncă ani în şir şi fiece moment e o Golgotă.
125. Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care la nunta din Cana ai prefăcut apa în vin, pentru a nu întrerupe veselia nuntaşilor,
126. purcede şi acum din înălţimi la nunta suferinţei mele.
127. Nu-Ţi cer să prefaci apa în vin, căci viţa mi-a rodit îndestul şi din rodul ei m-am adăpat peste măsură .
128. Prefă-mi, Doamne, de poţi, vinul în apă!
129. Cât de mic mi-aş vedea chinul la lumina Luminii Tale, ce curând s-ar topi de căldura Fiinţei Tale, însă departe sunt de Tine şi a moarte licăreşte steaua Ta pe bolta pribegiei mele.
130. În aşteptarea unui răspuns ard şi mă plec în faţa neînţelesurilor.
Cu adâncă smerenie
CEL CE NU VA MAI FI
Preaiubită făptură,
1. Eu sunt adâncul de Lumină în faţa căruia timpul apare ca un fir de praf.
2. În faţa Mea inteligenţele eonice ale îngerilor se cutremură, căci ele îşi află izvorul, odihna, vederea şi extazul în muzica infinităţii Mele.
3. Nimic din ce e spirit nu poate intra înăuntru fără a fi înlăuntrul Meu.
4. Nimic nu-şi poate afla cumpăna şi axul fără Mine.
5. În faţa Mea nu timpul, ci abisul însuşi se ruşinează de puţinătatea lui.
6. Eu Mă joc cu timpul cum s-ar juca un prunc cu fulgul de zăpadă de ar avea în surâsul lui atâta taină, încât să nu-l strivească.
7. În faţa Mea neantul fără de odihnă stă liniştit, iar genunea ce nu are capăt în propria-i surpare, îşi găseşte pacea.
8. Pentru a turna în forme ceea ce-n nici o formă nu poate să încapă am ordonat structura ascunsă a lumii în sfere a căror consonanţă o cunosc doar îngerii.
9. Interiorul Meu este un ocean de iubire, dar iubirea-i revărsare şi-n adâncirea ei de sine creează liber ceruri, eoni, sfere, timp, lumină, îngeri, oameni, fluturi.
10. În centrul lumii L-am pus pe Adam, mijlocitor între pământ şi cer, animal şi înger, trupesc şi pnevmatic ce concentra în sine întreaga creatură şi purta în adâncul său inefabilul Meu chip.
11. Universul era un vast acord în care rezonau vizibilul cu invizibilul, atomii cu constelaţiile, firul ierbii cu mersul sorilor.
12. Creatura suferea de o binecuvântată ignoranţă, neştiind ce înseamnă ura, posesia, repulsia, boala, moartea.
13. Cosmosul era transparent la lumina prin care făceam cunoscut abisul Iubirii Mele, toate fiind îndreptate cu faţa înspre interioritatea intangibilă a Fiinţei Mele.
14. Din cele mai înalte locaşuri, un înger de sub tronul Infinitului şi-a întors faţa de la Mine, şi-a înstrăinat ochiul spiritului de la lumina interiorităţii Mele alegând pustiul nebuniei şi al distrugerii.
15. Căderea lui l-a transformat în vrăjmaş al Meu şi al lui însuşi.
16. Numai prin Adam răul putea atinge articulaţiile cosmosului. Dacă el ar fi refuzat tentaţia cunoaşteri răului, creatura ar fi rămas integră.
17. Nimeni nu se poate asemăna cu Mine în cunoaşterea binelui şi răului, căci nimeni nu poate şti şi ce-i înăuntru şi ce-i în afară dacă nu are în el nemărginirea.
18. Atât de adânc a pătruns răul în fire, încât a fost nevoie să cobor chiar Eu în timp pentru a-l scoate din robia întunericului.
19. Încă din pântecele mamei tale te-am ales. Am rânduit apoi să te bucuri de lumina zilei, să creşti în putere şi să stăpâneşti lumea.
20. Nu te simţii strivit de nemărginitul Meu şi nu nesocoti lumina ce-şi joacă flacăra în tine.
21. Priveşte licuricii şi vei vedea că nu-şi plâng puţinul strălucirii lor în faţa măreţiei lunii de pe cer.
22. Cu cât eşti tu mai mare decât ei şi scânteierea ta cu cât mai departe răzbate?
23. Dacă nu ţi-aş purta de grijă pe dată te-ai întoarce în neantul din care ai fost adus la fiinţă,
24. dar Eu am zămislit lucrurile spre viaţă şi nu Mă bucur de moartea celor vii.
25. Lupta Mea nu e îndreptată împotriva ta, ci împotriva răului din tine.
26. Eu am îngăduit suferinţa nu ca să te omor, ci ca să devii asemenea Mie.
27. Nu Eu, ci tu vrei să Mă ucizi prin îndoială, revoltă şi negaţie.
28. O, fiinţă, când vei înţelege chemarea ta?
29. Până acum ţi-ai aţintit privirile spre lume şi ai risipit împreună cu ea.
30. Acum ţi le-ai întors spre Mine şi aduni în folosul tău.
31. Eu am aşezat o ordine după care lumea naturală se conduce şi nu forţez evoluţia lucrurilor.
32. Nu Eu te-am pedepsit, căci nu sunt ca omul, să Mă supăr,
33. ci tu ai fost cel ce ai ales aceste împrejurări care te-au dus la boală.
34. Cu toate că sunt Dumnezeul tău, nu te pot sili să faci binele, căci te-am înzestrat cu voinţă liberă,
35. dar atunci când alegi răul sufăr pentru durerea ta.
36. Nu sunt străin de suferinţa umană, căci prin Fiul Meu am cunoscut viaţa voastră de la leagăn la mormânt.
37. De ce te tânguieşti pentru oasele tale când cunoşti calea lor?
38. De ce te îngrozeşti văzând carnea ce-şi urmează drumul?
39. Oare nu tot acolo va merge cu toată grija ta cea multă?
40. De ce te mişti prin timp, când eu am făcut timpul să se mişte prin tine?
41. Chiar şi atunci când ridici pumnul împotriva Mea, Eu te iubesc.
42. Îţi împresur chipul cu sărutări şi sărutarea Mea te arde.
43. Nu voiesc răul, ci atunci când îşi face loc în existenţa ta încerc să-l convertesc în bine.
44. Poartă-ţi boala cu vrednicie şi cu răbdare şi cu ajutorul Meu o vei strămuta într-o liturghie la care nu voi întârzia să iau aminte!
45. Viaţa e un dar pe care tu Mi-l înapoiezi sfinţit prin cruce. Primesc cu bucurie darul tău şi prin înviere te voi face fiu al eternităţii.
46. Tu eşti lumină din Lumina Mea. Raţiunea mea unică este împărţită în chip neîmpărţit în raţiunea ta.
47. Cine ţi-a spus că eşti neputincios?
48. În tine zace puterea Mea, mai tare decât furtunile mărilor şi fulgerele ce spintecă văzduhul.
49. Omule, tu nu eşti un pumn de cenuşă, ci eşti un vas ales, un pui de Dumnezeu.
50. În fiinţa Mea, Atotputernicia şi voinţa sunt una. Eu pot să fac tot ce vreau, însă nu voiesc să făptuiesc atâtea câte pot.
51. Nu-mi stă în putinţă să fac răul, dar asta exclude neputinţa.
52. A fi neputincios înseamnă a nu putea face binele.
53. Libertatea odihneşte în infinitul Fiinţei Mele şi prin aceasta îşi află în Mine taina.
54. În afara Mea nu este decât robie eternă.
55. Suprema lege a iubirii este aceea de a-i dărui celuilalt libertatea, astfel I-am dat omului cel mai preţios dar şi omul s-a cufundat în suferinţă, căci nici o libertate nu-şi poate îndura pierderea dacă este mărginită.
56. Împlinirea libertăţii nu se poate face decât în Mine, căci numai în Mine este loc.
57. Şi unde aţi fi voi liberi, dacă nu aţi avea loc?
58. Şi unde v-aţi găsi locul dacă în afara Mea nu-i decât neant?
59. Cunoaşterea Mea este netemporală, nemijlocită şi nefragmentară.
60. Eu nu gândesc, nu ştiu, nu cunosc, nu văd ca voi, ci într-un fel mai presus decât cei născuţi din carne.
61. Eu sunt Fiinţa absolut liberă, Nedeterminatul pur, dar prin spirit, acel grăunte de eternitate pe care L-am sădit în fiinţa ta, te-am chemat şi pe tine la libertate.
62. Tu nu poţi fi liber ca şi Mine, pentru că eşti o făptură creată iar limitele creaturii sunt şi limitele libertăţii.
63. Libertatea Mea nu este doar o libertate electivă, ci este mai presus de orice alegere.
64. Eu ştiu dinainte totul, dar Ştiinţa Mea este în afara Timpului.
65. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt concentrate într-un singur punct, într-un prezent neîntrerupt.
66. Chiar dacă preştiu ceea ce vei face tu ca fiinţă, fapta ta nu-şi are cauza în Mine ci stă în puterea voinţei tale.
67. Eu ştiam că te vei îmbolnăvii de SIDA, dar nu te-am silit să faci acest lucru.
68. Existenţa faptelor tale nu depinde de faptul că Eu le cunosc, ci cunoştiinţa Mea este determinată de faptele tale.
69. Eu îţi prevăd faptele doar ca efecte ale libertăţii tale absolute.
70. Dacă cunosc că unii se vor mântui, iar alţii se vor îndrepta spre osândă, acest lucru se bazează pe preştiinţa Mea din veşnicie, iar aceasta nu te determină pe tine să faci răul, căci făptuieşti la un alt nivel în Atotştiinţa Mea, unde, pentru un moment eşti absolut liber să alegi.
71. Dacă îţi îndrepţi paşii inconştient spre un lucru care ar putea să-ţi pricinuiască rău, Eu îţi luminez mintea spre a putea înţelege consecinţele faptei tale, dar nu te silesc nici atunci când faci binele nici când săvârşeşti răul.
72. Eşti liber cu adevărat numai atunci când îţi acorzi voinţa cu a Mea, când accepţi robia binelui, a iubirii faţă de Mine.
73. Îmi ceri, preaiubită făptură, să te ignor, să-Mi întorc faţa de la tine când făptuieşti, pentru a nu-ţi leza libertatea.
74. O, de M-ai iubi, M-ai ruga să vin mai aproape, atât de aproape, încât nu tu, ci Eu să făptuiesc în tine.
75. Cum ai putea fi cu totul liber când haina de humă îţi apasă mădularele?
76. De ce râvneşti la o libertate pe care n-o poţi purta? Libertatea Mea ţi-ar arde veşmântul de carne.
77. Viaţa voastră terestră este o luptă neîncetată, o probă, o tindă a veşniciei, un moment electiv pe care vi l-am acordat. Ar fi absurd ca acest vis, acest abur să fie viaţa voastră ultimă.
78. Adevărata viaţă începe o dată cu acel somn pe care voi îl numiţi moarte.
79. Eu nu am creat moartea, ci o făptură liberă care şi-a întors faţa de la Chipul Meu, alegând noaptea.
80. Pătimind şi murind pentru tine, Fiul Meu a biruit moartea.
81. Prin unirea cu El te faci părtaş al Învierii Lui şi, asemeni morţii Lui, şi moartea ta va fi un somn din care vei reveni la viaţa veşnică.
82. De ce vezi pumnul de cenuşă şi nu vezi mănunchiul de raze?
83. De ce te cutremuri la glasul pământului ce-şi cere partea şi la Cuvântul Meu care te cere întreg nu-ţi pleci urechea?
84. Născându-te întru Mine prin moarte, îţi lepezi mantia grea a trupului stricăcios şi, cu această fiinţă spirituală, vei străbate Tăriile, adăstând în lumea fiinţelor pure.
85. Pentru a nu diferenţia firea trupească, nu am creat de la început perechea umană, ci am zidit mai întâi omul.
86. Pe femeie n-am făcut-o din ţărână, ci din coasta ta, ca să vă căutaţi unul pe celălalt, tu coasta, iar ea locul de unde a fost luată.
87. Ţi-am făcut femeie să te ajute, să te ferească de singurătate şi să va desăvârşiţi în iubire, căci iubirea adevărată este schimb de fiinţă. Nici Eu, Dumnezeul Tău, nu sunt o singură persoană.
88. Femeia vă este dată să umple lumea cu zâmbetele şi duioşia ei şi, precum florile de-a pururi să vă înveselească.
89. Mi-ai spus că suferinţa Mea pe cruce a fost de câteva ceasuri, dar cunoşti tu natura timpului?
90. Ştii tu în ce timp am suferit Eu?
91. Poţi măcar bănui că în acele ceasuri erau adunate şi îmbrăţişate toate secundele suferinţei lumii şi toate clipele suferinţei tale?
92. Se cuvine dojenit artistul pentru opera sa?
93. Oare lucrarea mâinilor lui nu se cuvine pusă la loc de cinste?
94. N-am împodobit Eu Universul precum mireasa îşi găteşte casa în aşteptarea mirelui?
95. De ce judeci cu nepricepere, ca şi cum tu ai fi aşezat temeliile lumii?
96. De ce vrei să împarţi cu mintea razele soarelui în loc să-ţi bucuri ochiul de lumina lor?
97. Cine eşti tu, omule, să ceri socoteală Celui ce le face pe toate bune? Cum Mă vei judeca dacă nu M-ai văzut niciodată?
98. Ascuţi tu firul ierbii să poată sparge scoarţa pământului şi să-l acopere de verdeaţă?
99. Porunceşti tu norilor să fugă de la un capăt la altul al Cerului?
100. Fost-ai tu de faţă când am despărţit uscatul de ape, netezit-ai tu întinderile mărilor?
101. Pus-ai tu luminători deasupra pământului, dar dincolo de cerurile Mele umblat-ai vreodată?
102. Ştii tu până unde se revarsă Duhul Meu?
103. Ţii tu cu umerii planetele să nu se prăbuşească asupra pământului, dar oamenii, tu îi opreşti să nu cadă spre cer?
104. Cine iscă ploaia în miez de vară când crapă pământul de fierbinţeală şi gurile făpturilor se tăbăcesc?
105. Dacă toate acestea nu le-ai făcut, de ce ridici glasul asupra Mea?
106. Ia seama, fiul Meu, şi grăieşte-Mi! Oare Mi-ai dat tu ceva ca să fiu nevoit să-ţi dau îndărăt?
107. Nu ţi-am dat Eu viaţa în dar şi toate cele dimprejur nu le-am creat pentru desfătarea ta?
108. Dacă acum suferi, e semn că am căutat cu iubire spre tine.
109. Iubirea Mea nu se poticneşte de vremelnicia vieţii voastre, ci de eternitatea ei.
110. Oare v-aş putea iubii Eu altfel decât etern?
111. Nu deznădăjdui, preaiubită făptură, ridică-ţi cugetul la Creatorul tău, frânge-ţi inima pentru fărădelegile tale, căci voi trimite Duhul Meu asupra ta.
112. Coroană mai strălucită decât aurul voi pune pe capul tău şi din fulgere îţi voi ţese veşmânt.
113. Aşa te vei înfăţişa în locaşurile cele mai presus de fire şi te vei veseli de-a pururi întru Mine.
114. Eu sunt Părintele tău bun şi iubitor care nu te părăseşte nici în suferinţă.
115. Atunci când ţi se pare că eşti singur Eu dispar doar din orizontul înţelegerii tale limitate. Dimpotrivă, atunci când îţi este mai greu, te ţin în braţe, poate de aceea ţi-e cu neputinţă să Mă vezi.
116. Chiar dacă nu ai fi bolnav de SIDA, o dată tot ar trebui să-ţi mori moartea.
117. Foamea de fiinţă nu ţi-o vei sătura decât în Mine.
118. Pe măsură ce te vei apropia de Mine, Eu mă voi sălăşlui mai adânc înăuntrul tău, încât Iubirea noastră reciprocă va face din Mine om şi din tine Dumnezeu.
119. Nu înceta să plângi, preaiubită fiinţă, căci prin lacrimi Duhul Meu transpiră în tine,
120. Tăriile cerului se topesc şi curg prin ochii tăi.
121. Plânge, căci lacrimile tale cad înspre Mine ca o ploaie de jos în sus aducătoare de rod.
122. Voi număra lacrimile tale una câte una şi din ele îţi voi face nimb de luceferi.
123. Din veşnicie am avut în fiinţa Mea planul zămislirii acestei lumi şi din iubire i-am rânduit mersul spre mântuire.
124. Oare îmi voi întoarce faţa acum de la creatura Mea?
125. Eu am pus în lume legi după care să se conducă toate cele ce sunt, dar dacă voi găsi de cuviinţă, dreapta Mea se va ridica mai presus de legile firii,
126. lumină din cer va coborî peste capetele învăţaţilor şi, la vremea cuvenită înţelepciunea lor va găsi leacul acestui morb ucigător.
127. Fost-a molimă pustiitoare pe pământ la care inima Mea să se învârtoşeze? Nu deznădăjduiţi, că nici de această dată nu voi lăsa să piară făptura Mea.
128. Suferinţa, boala, moartea sunt doar limitele tale, dar ia aminte, că acolo unde se află o limită există ceva şi dincolo de ea.
129. Oare seminţele copacilor se înfricoşează de mâna de ţărână ce le apasă când glasul poruncitor al soarelui le cheamă la lumină?
130. De-ar şovăi cum şovăiţi voi, ce stejari şi-ar mai deschide coroanele spre cer?
131. Dacă nu am răspuns tuturor întrebărilor tale este pentru că ori nu ţi-ar fi de folos ori adevărul te-ar copleşi, căci mintea ta este neîncăpătoare pentru infinitul Meu şi urechile tale sunt neînvăţate cu tunetul vorbelor Mele.
132. Dacă n-ar exista răspunsurile n-ar fi posibile nici întrebările tale.
133. Caută-Mă în însăşi suferinţa ta, în întrebările tale şi dincolo de orice răspuns, în Taina Mea Mă vei găsi întreg.
134. Până ne vom întâlni în lăcaşurile cereşti unde trupul tău curăţit de răni se va scălda în Lumina Mea, har, pace şi părintească îmbrăţişare.
Cu nemărginită iubire, CEL CE ESTE
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu