PĂLTINIŞANA UPANIŞAD REQUIEM AETERNAM

(POEM RECITAT LA COMEMORAREA A 20 DE ANI DE LA TRECEREA IN ETERNITATE A FILOZOFULUI ROMAN CONSTANTIN NOICA, LA MORMANTUL DE LA SCHITUL PALTINIIS)

I

Sori de abanos
Împrăştiau funingine în văzduh,
Biserici se surpau
Sub bătaia aripilor de oţel.
Ale îngerului morţii.
Sacerdoţii purtau botniţe de plumb,
Şi înţelepţilor li se tăia limba,
Copiii îşi dădeau sufletul
În aşteptarea pâinii,
Şi părinţii tremurau îngheţaţi,
Acoperindu-şi cu ruşine
Pustulele roşii,
Braţele mâncate
De lepra de la Răsărit.
Călăii băteau cu putere pe tobe
Să acopere strigătul robiilor,
Urletul sângelui spumegând
Din hecatombele timpului.
Numai el, criminalul noetic,
Sutor Augustus,
Rânjea printre osanale.
Era vremea devenirii întru nefiinţă.

II

Într-o dimineaţă,
Pe când îngerii scăldau aripile
În luminăDumnezeu chemă un arhanghel
Şi-i zise:
„Am văzut Sodogomora din Carpaţi
Spiritul în doliu.
Caută-l pe robul meu Constantin
Şi urcă-l în munte,
Căci Eu nu grăiesc muritorilor
Decât pe vârfurile eterate
Unde odihnesc aquilele albastre.
Am şezut în Horeb,
În Sinai şi pe Tabor,
Voi coborî acum la Păltiniş ”.

III

Printre paltini înalţi
Şi miros de răşină,
Îşi face loc o umbră pleşuvă
Cu nas aquilin şi sânge elen,
Purtând în spinare
Evangheliile întrebătorilor.

IV

Tufele se prefăcură în condeie
Şi roua în cerneală.
Şoimii îşi smulgeau penele
Şi-l îmbiau să scrie.
Un vârtej se iscă în eter.
Pe funii de aur
Coborau înţelepţii Eladei
Şi filosofii teutoni.
Concepte se încrucişau
Ca nişte săbii de foc,
Fulgerele se arcuiau
Printre multiplii şi câtimi
Raze scânteiau din trupul Unului.
În noaptea rece,
Platon şi Hegel, se îmbrăţişară
Sub privirile eonilor.
Atunci Dumnezeu scăpă un surâs.
Iar la Păltiniş începu
Banchetul devenirii întru Fiinţă.

V

Într-o zi, împovărat de gânduri,
Înţeleptul pleşuv
Adormi la umbra schitului.
Cu capul pe tomuri
Şi nu se mai trezi.
O undă seismică
Se desprinde din Golgota,
Copacii din grădina lui Akademos
Se prăbuşesc,
Se răstignesc cifrele
În tratatele de logică,
Curg râuri de cerneală
Din rănile terţului exclus.
Katholita a înmuiat
Coarnele cerbilor,
Şi cetina brazilor s-a uscat.
Huruie ca din mii de mori
Funebre simfonii de granit.
Numai cârtiţele upanişează
Despre agonia universalelor.
Vântul încovoaie
Lujerele de fier ale paltinilor.
Păsările s-au înşurubat în stânci
Ca-n imense fluiere de piatră.
Timpul îşi uneşte capetele
Înaintea tronului Eternităţii.
Unde eşti Sămădăule?
Ai emigrat de pe Terra
Printre constelaţii
Pentru a ne veghea coacerea,
Dânsul pe sârmă al omului
Ce trebuie depăşit.
Odihneşte-te vedere!
Legănată de seminţele facerii
Ce-ai şoptit în timpanele surzilor,
Cântecul neauzit al luminii,
Pulsaţia de aur a Cuvântului
În trupul împrimăvărat al Materiei!
Odihneşte-te planând în rotaţii cereşti
Până la Înfricoşătoarea Judecată a Sofiei!
Când Logosul va lăsa să cadă
Lumina peste sisteme,
Când El, Feciorul Fiinţei,
Judecătorul judecat,
Ne va sufla cenuşa
Prin găurile de vierme
Ale istoriei,
Spre imperiul sorilor îmbrăţişaţi.

PĂLTINIŞ, 4 DECEMBRIE 2007.